Ciprian Voicila: La despartirea de maica Paisia

Am ajuns pe zloata la Manastirea Pasarea, pe un drum alambicat. Cand am intrat in biserica, un numar apreciabil de credinciosi facusera corp comun cu maica: ea statea in mijloc, iar ei participau cu insufletire la fiecare moment al slujbei inmormantarii, tinand lumanarile aprinse in maini. Sentimentele care pluteau in aer erau diferite. Unii plangeau - crestinii care au fost foarte apropiati de ea. E greu sa te desparti de un om care iti lumina ca un far negresit drumul sinuos al vietii. Ceilalti traiau o stare de pace, bucurie interioara si certitudine. La sfarsitul slujbei au predicat parintele Irineu Curtescu, duhovnicul maicii Paisia, si parintele Ganciu. Parintele Irineu a tinut o predica a bucuriei care ne-a invadat pe toti. Maica a trait ani imbelsugati pentru ca s-a alipit Trupului lui Hristos, Bisericii. Principalele ei virtuti, ne-a spus parintele, au fost postul si rugaciunea. Ne-a amintit ca maica a fost tunsa monahie de calugarii de la Muntele Athos. Inainte de calugarire, in anii comunismului, casa ei era metoc pentru pelerinii care vizitau manastirile din nordul Moldovei. A fost prigonita de ateii comunisti, si l-a ascuns in casa ei pe parintele Nicodim Mandita, un mare misionar al Bisericii. Parintele Ganciu a relatat o situatie din care se poate intelege cat de puternica era rugaciunea maicii Paisia. Acum vreo doi ani, un parinte din Pitesti a pornit spre casa maicii, insotit fiind de fiul sau. Era vara si o caldura torida, insuportabila. S-ar parea ca din cauza caniculei, parintele a facut congestie cerebrala. A fost internat de urgenta. Fiul sau a sunat degraba la maica si i-a relatat accidentul. Maica s-a rugat la Dumnezeu pentru insanatosirea parintelui. A doua zi intra pe usa chiliei maicii parintele, in carne si oase, si ii spune: „maica, iata rodul rugaciunilor tale!”. Pentru rugaciunile maicii Paisia, Domnul il vindecase. I-am sarutat si eu maicii mana dreapta, cu convingerea ca iau o ultima binecuvantare de la ea. Mirosea puternic a mir si avea o mana moale. Dar nu aceasta intamplare m-a uimit. Cu totul altceva. M-am gandit ca in aceste situatii, in care crestinii ortodocsi participa trup si suflet la plecarea din aceasta vale a plangerii a unui frate de-al lor, Biserica, Trupul lui Hristos, se face din invizibila - pentru ochii nostri muritori-, deodata evidenta, dupa toate criteriile vizibilului, perceptibilului. M-am simtit ca o mica flacara ingemanata cu alte flacarui, arzand toti, pentru totdeauna pentru Hristos. (Ciprian Voicila)