joi, 8 august 2013

Interviu cu Părintele Macarie Beșliu: „Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți!”, de Laura Breană și Aurel Șelaru

Singurul loc de unde vine adevărata putere a omului este pacea sufletului iar mulți, foarte mulți oameni care au rătăcit-o, încercați de greutăți, necazuri și dureri în lupta pentru existență s-au îndreptat, de-a lungul anilor, către singurul om de pe acest pământ care aveau credința că îi va putea ajuta: părintele Macarie. Oricine l-a întâlnit, oricine a stat de vorbă cu el a simțit că fiecare clipă petrecută cu el este specială. Oricine i-a cerut sfatul sau îndrumarea a înțeles, într-un fel sau altul, că puterea de a înlătura greutăţile şi de a merge înainte o găsim în noi înşine, chiar când totul în jur pare a ne fi ostil... Că orice om cu suflet credincios dobândește și pace sufletească. Că nimeni nu e singur în necazurile lui atâta timp cât îl poartă-n inimă pe Dumnezeu... Spre părintele Macarie s-au îndreptat tineri și vârstnici, bogați și săraci, oameni sănătoși sau bolnavi trupește ori sufletește, oameni care nu reușeau să mai găsească singuri calea spre liniștea interioară. Oameni disperați, deznădăjduiți, care nu mai puteau separa răul de bine, urâtul de frumos, credința de necredință... Oameni care au plecat apoi către case cu lumină și liniște în suflete, știind cum și unde să caute binele... Unora le e frică de părintele Macarie, fiind bine-știut faptul că din câteva priviri, acesta „te citește”. Despre simplitatea și adevărul profund al spuselor lui s-a dus buhul, creștinii îndreptându-se către el din orice colț al județului, al țării și nu numai... Când a fost izgonit de la Mănăstirea „Poiana Mărului”, clădindu-și, în vârful muntelui Muntioru din Vintileasca, Schitul „Muntioru”, oamenii l-au urmat. Mulți, tot mai mulți... Din ce în ce mai mulți! Este respectat, admirat, iubit, chiar venerat! Și noi, ca și atâtea alte mii de oameni înaintea noastră, am vorbit, deunăzi, cu bunul părinte Macarie. Acolo, în cămăruța lui modestă din Schitul Muntioru din Vintileasca, ridicat de el însuși departe de toate răutățile lumii, ne-a împărtășit câteva dintre convingerile sale. Reporter: Ce înseamnă sărbătoarea de astăzi (Schimbarea la Față - n.r.) și ce ar trebuie ea să însemne, practic, pentru oameni? Preotul Macarie: Sărbătoarea de astăzi este cel mai mare praznic pentru oameni, pentru noi, credincioșii. Este o schimbare din tulburările, din răul pe care îl avem asupra noastră, în bine, și să îi mulțumim lui Dumnezeu că are puterea de a ne schimba și a face lucruri plăcute lui. Toți care vin la acest praznic și pleacă de aici, spun că pornesc la drum ușurați și mulțumind lui Dumnezeu că i-a scăpat de răutatea ce o aveau în familie, răutatea ce o aveau în sufletul lor. Se luminează și devin adevărați credincioși. Rep: Ce credeți că înseamnă adevărata dragoste față de om? Este darul cel mai de preț pe care îl poate avea cineva? PM: Adevărat este că Dumnezu a spus să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți. Iubirea pentru aproapele tău este cel mai mare dar, a iubi pe cel drag, dar și pe cel care vrea să îți facă rău să îl iubești. Rep: Oamenii suferă din diverse motive, de boli, de traume sufletești. Cum se pot ei împăca cu suferința, ca să poată să meargă înainte? PM: Orice om are și suferință trupească și sufletească, dar se poate tămădui numai prin ascultare, post, rugăciune. Întotdeauna să aibă un duhovnic bun care să le dea sfaturi după boala și suferința pe care o are fiecare în parte. Rep: Atunci când suferința este mare, sunt oameni care se întorc cu spatele la Dumnezeu... PM: Da, sunt oameni care se întorc cu spatele la Dumnezeu, dar să știți că la o adică, atunci când au un mare necaz sau chiar în ceasul morții, strigă și ei la Dumnezeu să îi ușureze durerile pe care le are, indiferent de cine este. Rep: Părinte, suntem pe acoperișul Vrancei, suntem în inima munților străbuni. Ce îi atrage pe oameni de vin aici, sus, la mănăstire? PM: Aici, omul de rând, pelerinul își găsește liniștea sufletească și trupească. Simt ei că aici găsesc pacea interioară, liniște și mântuirea lui Dumnezeu. Rep: Este, părinte, locul acesta binecuvântat de Dumnezeu? PM: Da, dacă nu era era binecuvântat de Dumnezeu nu se făcea această mănăstire, această, așa cum îi zic vrâncenii, Cetate a lui Ștefan cel Mare. Rep: Cum ați pornit la construirea acesti mănăstiri? PM: La zidirea acestei mănăstiri am plecat cu curaj, dar gândul meu a fost că Dumnezeu cerându-i ceva, ne dă însutit și înmiit, dar au fost și credincioșii care au fost uniți și alături de mine. Toată Vrancea, toți donatorii de peste tot din țară și din colțurile îndepărtate ale lumii m-au ajutat să fac acest sfânt lăcaș. Rep: Părinte, de unde ați plecat? Cine v-a dat semnul, cine v-a călăuzit pașii aici? PM: Prima dată am fost îndoit, pentru că la noi era iarbă (Poiana Mărului - n.r.), iar aici era zăpadă. Dar am venit aici (la Muntioru, Vintileasca - n.r.) și am căutat terenul. În drumul meu spre mănăstire am auzit un glas care m-a întrebat: „Vrei să faci mănăstire? Fă-o, tu ești temelia!”. Și de atunci, mulți credincioși, chiar mii, cum au fost și la sfințire, au venit, s-au odihnit și au comunicat cu Dumnezeu pe acest munte. Rep: Părinte, drumul este unul anevoios până aici. Oamenii vin, unii ajung până sus la mănăstire, iar alții se întorc din drum. Este pentru ei un semn? O greutate pe care nu o pot trece? PM: Da, adevărat este că drumul e greu, dar pentru cine are dragoste de Dumnezeu niciodată nu este greu. Unii, care au putere și credință, vin și șed aici și se tămăduie, și pleacă și nu mai suferă de nimic... Ceilalți, care se întorc, sunt slabi în credința lor și dau înapoi. Nu este nimic fără Dumnezeu! Rep: Ce le spuneți oamenilor de rând, simplilor creștini, care este mesajul dumneavoastră către ei? PM: Mesajul meu către toți credincioșii și către cei care au venit aici și s-au rugat este ca întodeauna să ierte pe cei ce le-au greșit, să iubească pe cel pe care încă nu îl iubește și să se roage pentru cel care-l blestemă sau chiar îl și bate. Să se roage pentru el. Pentru toți... Rep: Oamenii de peste tot vă iubesc, vă apreciază, vă respectă și vin aici cu dragoste sau teamă. Reușesc să comunice cu divinitatea când ajung aici la Muntioru? PM: Vin oameni de peste tot... Unora le este frică să intre la mine, se tem. Le-am zis să nu le fie frică... iar ei spun că le este frică pentru că... Toți au venit pe acest munte cu multă dragoste și când m-au văzut, au simțit ceva în sufletele lor... După ce am stat de vorbă au plecat cu o bucurie mare. Oricine a venit cu o durere, cu o întrebare, le-am dat un sfat ce să facă și să se îndrepte, să urmeze calea bună și să fie plăcuți în fața lui Dumnezeu. Rep: Este comunicarea cu Dumnezeu mai aproape de ceruri aici? PM: Da, chiar și fiul lui Dumnezeu, atâtea porunci și legi câte a dat, dar chiar și în ceasul morții s-a dus deoparte și s-a rugat. Pe de-a rândul, în orice mănăstire, în orice biserică e rugăciune, dar pentru credincioșii noștri, chiar eu singur simt că e mult mai bine în pustie. Rugăciunea este mult mai puternică în chilia ta închisă, că spune mântuitorul: închide ușa ta și te roagă. Rugăciunea este mai aparte la mănăstiri, mai în munți... Chiar venind pe drumul de la Vintileasca, prin pădure, până la Muntioru pe jos, zicând rugăcinea de acolo până aici, ea este cu adevărat primită... și doar așa se pot deschide porțile Raiului. Preluat de la Monitorul de Vrancea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu