joi, 25 octombrie 2012

La Editura Areopag a aparut un nou volum cu minunile Sfantului Nectarie: "Minunile Sfantului Nectarie din Eghina Romaneasca"

Prefaţa editorului: Cu ajutorul lui Dumnezeu, vede lumina tiparului o carte cu alte noi mărturii despre minunile Sfântului Nectarie în ţara noastră. Cu ani în urmă, în anul 2003, tipărind primele mărturii despre minunile Sfântului Nectarie pe pământul românesc, am scris şi despre Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, numind‑o Eghina românească. Sintagma a intrat în sufletele credincioşilor. Anii au trecut, şi de atunci am mai tipărit o mulţime de mărturii despre minunile sfântului, ultima carte purtând chiar titlul Sfântul Nectarie – Noi minuni la Mănăstirea Radu Vodă. Aflând însă o mulţime de mărturii făcute de sfânt şi în alte locuri din ţara noastră, unde sunt biserici cu hramul său sau unde se află părticele din sfintele sale moaşte sau icoane ale sale, mi‑am dat seama că Eghina românească este de fapt în fiecare loc din ţara noastră unde sfântul şi‑a arătat lucrarea. Am selectat deci pentru acest volum mărturii despre diferite daruri pe care sfântul le face oamenilor necăjiţi. Deşi am mai tipărit un volum despre ajutorul dat celor bolnavi (cu titlul Sfântul Nectarie – Vindecări minunate), totuşi şi în acest volum mărturiile majoritare sunt cele despre oameni vindecaţi de diferite boli. Dar şi celelalte – despre oameni fără loc de muncă, sau aflaţi în diferite alte încercări, impresionează la fel de mult. Am constatat, după volumele tipărite anterior, că un text este receptat în moduri foarte diferite de către cititori. O mărturie care pare banală unora li se pare de folos altora. Sau o mărturie care li se pare de mare folos unora, altora li se pare neverosimilă, exagerare, dacă nu chiar minciună grosolană (cum este cazul doamnei Maria Liliana Manolache, care a fost operată la cap în chip minunat de către Sfântul Nectarie – mărturia fiind tipărită integral în volumul Minuni contemporane). Volumul de faţă fusese programat să intre la tipar, mai redus ca întindere, încă din anul 2011. Dar faptul că scrisorile şi e‑mail‑urile despre noi mărturii au sosit într‑un număr foarte mare a dus la modificarea conţinutului cărţii – unele texte fiind înlocuite cu altele, mai interesante. Din păcate, din pricina unor probleme cu poşta electronică şi cu calculatorul, câteva mărturii au fost pierdute. O parte destul de importantă din mărturiile primite nu au fost considerate potrivite pentru a fi tipărite, deoarece prezentau doar lucruri obişnuite (fiind de fapt o nevoie a autorilor de a‑i mulţumi sfântului că au trecut cu bine de anumite încercări ale vieţii). Este foarte dificilă selecţia unor astfel de materiale – până la urmă, şi selecţia acestora poate fi la fel de subiectivă ca şi scrierea lor. Singurele modificări în textele primite au fost cele care ţin de redactare (unii autori fiind oameni fără prea multă şcoală - dar cu multă credinţă, şi asta contează în faţa lui Dumnezeu). Din câteva scrisori au fost eliminate unele pasaje, care nu erau legate direct de darurile Sfântului Nectarie. Ceea ce impresionează în această carte este nu doar ajutorul minunat al Sfântului Nectarie, ci şi credinţa oamenilor. Concluzia acestei cărţi este că, deşi trăim vremuri moderne, deşi ispitele acestui veac ne apasă din toate părţile, Dumnezeu face minuni ca în vremurile de demult. Mărturia care deschide volumul, scrisă de doamna Laura Oros despre creşterea celui de‑al doilea rinichi al copilului ei, poate părea literatură SF celor slabi în credinţă. Mărturia lui George Cetenaş (care acum este preot), impresionează prin evlavie şi prin simplitatea credinţei. Ar fi multe de spus, dar îi lăsăm pe cititori să aibă bucuria întâlnirii cu textul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu