luni, 18 iulie 2011

Cosmin Budeanca: Victor Roşca, „Experimentul Târgşor” - începutul represiunii comuniste



Semnalez apariţia cărţii semnate de dl. Victor Roşca, „Experimentul Târgşor” - începutul represiunii comuniste, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2011.

Ceea ce s-a întâmplat în penitenciarul de minori Târgşor între 1948-1950, „Experimentul Târgşor” cum îl numeşte autorul, este parte din fenomenul complex al „reeducării” care a avut loc în mai multe închisori comuniste. El a avut, însă, câteva
caracteristici aparte. În primul rând vârsta „subiecţilor”, care erau, la acel moment, elevi de liceu. În al doilea rând faptul că deşi la Târgşor a fost o reeducare nonviolentă, o parte dintre cei de acolo au ajuns „personaje” importante, ca victime sau ca agresori în „reeducarea” violentă care a avut loc în anii următori în alte închisori (Piteşti, Gherla, Peninsula, Târgu Ocna ş.a.).

„Experimentul Târgşor”, s-a aplicat timp de trei ani asupra a circa 800 de elevi de liceu, utilizându-se ca stimuli în special avantajele şi pedepsele. În acelaşi timp, cei care şi-au manifestat deschis opoziţia faţă de acţiunea de reeducare au fost trimişi disciplinar în alte închisori, sau au fost izolaţi în camere speciale, în condiţii inumane.

Cartea reprezintă pentru cei care au trăit anii comunismului o bună ocazie pentru a rememora ce a fost, iar pentru cei care s-au născut mai târziu, o şansă de a cunoaşte o pagină tragică din istoria recentă a României şi cum, împotriva tuturor greutăţilor, câteva sute de tineri au reuşit să-şi păstreze demnitatea.

Despre volum Victor Roşca afirmă: „Am scris această carte ca un omagiu adus generaţiei de adolescenţi, elevi de liceu, care au avut curajul să se opună dictaturii comuniste şi să refuze colaborarea cu diavolul, atunci când majoritatea populaţiei se supunea cuminte, cedând în faţa forţei brutale.
Am surprins aici aventurile lor carcerale, în momente de viaţă şi de moarte. Unele fragmente sunt amuzante, altele nu sunt în stare să vă facă să visaţi. Fără să simţiţi, sunteţi purtat prin multiple hăuri ale urei umane unde riscul de a vă cutremura este real.”

Cartea a apărut cu sprijinul Fundaţiei ASPERA (www.aspera.ro).

Despre autor: Victor Roşca s-a născut în 17 decembrie 1926, în satul Râuşor, judeţul Braşov. Studii: Liceul „Radu Negru“ din Făgăraş; Facultatea de Construcţii din Cluj-Napoca (absolvită în 1969).
Profesia: inginer. A fost deţinut politic între anii 1948-1951; 1959-1963.
A fost arestat în 28 iunie 1948, în timpul examenului de bacalaureat şi condamnat la 2 ani de închisoare corecţională. A executat pedeapsa în Penitenciarul Târgşor. În 28 iunie 1950 i s-a prelungit detenţia şi a fost eliberat în 1951 din Penitenciarul Ploieşti.
După eliberare i se impune domiciliu obligatoriu în satul natal (1951-1952).
În 1958 este exmatriculat din anul 5 de facultate pentru că fusese deţinut politic. În 1959 este arestat pentru manifestări legate de Revoluţia din Ungaria şi condamnat la 4 ani închisoare corecţională. A executat pedeapsa în lagărele de muncă din Balta Brăilei şi a fost eliberat în 1963 de la Formaţiunea Ostrov în urma unui decret de graţiere.
După eliberare au continuat şicanele din partea autorităţilor, până în 1988 când reuşeşte să plece împreună cu soţia în vizită la una din fete în Canada şi se decide să ceară azil politic.
Victor Roşca este întemeietorul şi redactorul-şef al revistei literare Candela de Montreal pe care o editează în Montreal, Canada, din anul 1997.
A mai publicat Moara lui Kalusek - Începutul represiunii comuniste, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2007.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu